SNI MSPC
Monitorizare Servicii publice de utilităţi şi Proiecte de investiţii în sistem Centralizat
DescriereDescriere
În cadrul modulului Investiţii sunt gestionate proiectele de investiții. Acestea sunt detaliate la nivel de obiectiv, cod CPV, execuţie bugetară şi perioadă și cuprind informaţii despre stadiul fizic de realizare a unei investiţii. În cadrul aceluiaşi modul se pot introduce procedurile de achiziţie (nomenclator proceduri pentru introducerea tipurilor de proceduri şi achiziţii publice pentru specificarea procedurilor la nivel de obiect contract). De asemenea, modulul Investiţii al aplicaţiei gestionează contractele de achiziţii încheiate inclusiv prin componenta “Contracte” și furnizează informaţii financiare referitoare la facturi şi plăti.
Aplicaţia permite planificarea şi urmărirea investiţiilor, respectiv, a obiectivelor de investiţii, plecând de la stadiul de propunere proiect, până la finalizarea acestuia, precum şi urmărirea procedurilor de achiziţie necesare (din momentul anunţului de participare, până la încheierea contractului). În cadrul propunerii, se pot introduce detalii generale despre valoarea estimată a proiectului, anul începerii implementării, stadiul fizic actual, impactul scontat precum şi detalierea valorica la nivel de articole bugetare şi coduri CPV. Se pot ataşa diverse documente specifice, cu scopul evidenţierii, pe etape, a evoluţiei investiţiei aprobate.
Aplicaţia permite generarea programului anual al achiziţiilor publice, în funcţie de buget şi rectificările bugetare aprobate la o anumită dată, precum şi de planificarea resurselor, asigurând gestionarea programului anual al investiţiilor. Practic, în generarea programului de achiziţii publice se ţine cont de bugetul aprobat la data selectată.
Raportarea situaţiilor necesare pentru bună desfăşurare a procesului de urmărire a proiectelor de investiţii şi a achiziţiilor publice se poate face în orice moment. Astfel, se pot consulta listele contractelor pentru a determina cât s-a contractat din valoarea unui proiect la un moment dat, cât s-a executat şi a rămas de executat din valoarea unui contract, cât s-a facturat şi a rămas de facturat dintr-un contract şi cât s-a plătit. Situaţiile necesare sunt structurate sub formă de rapoarte concise şi uşor de urmărit evidenţiind, exact, zonele importante în gestionarea investiţiilor şi achiziţiilor.
Modulul de Investii permite stabilirea fazelor intermediare ale unui proiect cu termene şi resurse alocate. Resursele alocate proiectului se raportează la nivel de trimestru, cod CPV, execuţie bugetară şi obiectiv şi se introduc în partea de detaliere a proiectului. Etapizarea fazelor proiectelor se concretizează prin încheierea de contracte.
Avantaje - Financiare
- Eliminarea costurilor pentru achiziţionarea echipamentelor şi licenţelor cerute pentru realizarea infrastructurii de server
- Eliminarea costurilor legate de deplasare/transport în vederea depunerii situaţiilor
Avantaje - Productivitate şi eficienţă
- Supervizare online pentru datele introduse, în timp real, de către specialiştii din unitatea centralizatoare
- Raportarea, în termen, a situaţiilor cerute de unitatea centralizatoare
Avantaje - Securitate
- Securitatea datelor este asigurată de sisteme performante şi canale de comunicare securizate, puse la dispoziţie de unitatea centralizatoare